când picioarele tale îmi tulburau universul

Şi acum îmi amintesc un contopit gheţar de stele ce nu se văd de a ta apă tulbure.

Picioarele tale nu vor degera în vis ci ude se vor scurge prin mine când sunt preşul din baie.

Mă ascund în coji de alune să nu te văd dimineaţa când eşti goală.

Părul tău, o floare neînţeleasă printre atâtea forme fixe. Pereţii plâng după oglinda ta.

Anunțuri

2 răspunsuri to “când picioarele tale îmi tulburau universul”

  1. Anonim Says:

    frumos
    asta ma face sa-mi beau cafeaua
    la lumina lunii

  2. The Solitary Says:

    Eu as spune ca e mai mult decat frumos. Si, in mod banal, as vrea sa fiu in ceasca de cafea, sa simt cum îi ard buzele celui ce ma soarbe, cum îi curg prin sange, cum îi ating fiecare vena, fiecare organ vital, facandu-ma de neinlocuit sau, pentru ca acum se fac si transplanturi, greu de inlocuit cu altceva pentru ca trebuie sa existe compatibilitate.

    Doar un vis…pornit de la o ceasca de cafea!

    Continua, Alex, ai talent!

    The Solitary

Comentariile sunt închise.