sunt păsări

sunt păsări ce se hrănesc noaptea,
se ascund în oamenii ce rătăcesc pe străzi
şi pe sub haine
cu ciocul
imită bătăile inimii…

albul purifică

Albul purifică. Într-o zi în care nu faci absolut nimic, albul purifică. Soarele te împinge uşor, ca pe un bătrân istovit, să cazi pe băncile din parcuri. Roase de timp, de câini şi fluturi, flori ascuţite de primăvară şi de numele tău…

Vântul mai animă atmosfera apăsatoare, suflă viaţa în stânga şi în dreapta. Razele te ţin prins, captiv, hrănit. Aştepţi primul nor să poţi pleca, să calci numai în umbre, să te duci în întuneric, departe. Ce zi frumoasă în care să uiţi cine eşti şi de ce fugi.

cafeaua cu mentă

În visul meu eram un nor străpuns de razele tale… Până când ţi-am simţit buzele mentolate şoptindu-mi:

- Somnorosule, vrei cafea?…

Astfel, dimineaţa, când deschizi fereastra, mă simt inundat de toate gândurile ce au spălat străzile în timp ce noi dormeam. Aerul rece mă face să fiu precum balonul desprins din mâna ta…

Cel pe care l-ai sărutat pentru ultima oară…

Îmi reiau cafeaua cu mentă… Şi viaţa…

eclipsă de lună

în noaptea asta
câinii nu vor mai urla
străzile vor fi făcute sul
marea îşi va opri valurile
să pot visa liniştit
eclipsa de lună

inelul inimii

Toată noaptea m-am gândit la tine dorindu-mi să mişc lumea
cu sentimentele mele de om ce stă la fereastră
şi judecă universul vorbind cu o cană de vin

şi poate că tu dormeai ori tuşeai respingând viaţa
undeva într-o garsonieră de pe splaiul unirii
la parter cât mai departe de stele

însă adineaori când a trecut primul tramvai
am înţeles că veghea mea a luat sfârşit
fiindcă tu te poţi trezi liniştită
întinzându-te ca o pisică
ce s-a visat deasupra oraşului

poveste

din cer

cazi

roşu

Timpul ne lasă singuri

Pe o plajă de nisipuri goale în puţină apă calci şi-ţi cauţi pământul şi marea printre degete…
Cu călcâiul stâng deschizi viitorul, apăsând în timp, iar dreptul îl ridici, lăsând apa să şteargă-n urmă…

Timpul ne lasă singuri, undeva pe o plajă pustie, până ne uităm pe noi înşine…

Te-am văzut vânt şi mi-ai tulburat reflexia, te-am simţit aici şi m-am întors călcându-mi umbra…
Ce uşor dispar visele când şi în amintiri renunţi. Aşa că m-am uitat.

Plouă iar pe plaja timpului şi nisipurile se strâng…
Mâine tu…

Cu placa de snowboard în zbor (III)

Aerul era atât de plin de viaţă încât nu cutezam să respir, să-l omor…

La început mi-a fost mai greu. Eram prins de o placă străină, ce nu mă purtase nicăieri, niciodată. Atunci teama de a da greş m-a cuprins, iar când mi-a dat drumul, eram deja pe pârtie. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să nu-i ascult pe ceilalţi, aşa că am pus placa drept şi am prins viteză. Încă nu ştiam să mă opresc…

Simţeam adrenalina. Era rece, ca un drog injectat pe fugă. Însă, inevitabilul s-a produs printr-un sărut de gheaţă. Am căzut. Durerile se închideau în frig şi încet mă ridicam singur din fuga nebună. Pentru o clipă am avut aripi adevărate deschise în aerul munţilor… Dar cineva mi le-a frânt şi în locul lor am să găsesc mereu vânătăi şi durerea unui vis neterminat…

Singur am învăţat să merg, să am încredere în mine. Am negat durerea şi am mers mai departe acolo unde în viaţă mă împiedicasem. M-am ridicat ori de câte ori am căzut pentru că nu era un joc al echilibrului, ci un antrenament al minţii în care fiecare ezitare mă îngropa mai mult în zăpadă…

Nu am reuşit să fiu cu placa de snowboard în zbor, dar la sfârşit am putut să mă desprind de gheaţă şi să fiu în aer cât să-mi îndeplinesc scopul: să devin (in)dependent!

prima şi a doua parte

între puncte

.

mâine am să-mi amintesc,
dar azi mai vreau să uit puţin

.

îngeri reci

E iarăşi iarnă. Şi poate că şi în sufletul tău e la fel. Nu ştiu. Oricum, eu m-am ascuns în flori de gheaţă
şi te privesc în tăcere cum te stingi ca o lumânare la geam.

Şi zâmbetul tău, atât de blajin, mă face să-mi simt trupul ca o scrumieră în care s-au stins prea multe ţigări. Până şi pielea mea pare a unui şarpe, fără culoare, nici umbră.

Totul a ars iar cenuşa în care călcam e poate a îngerilor căzuţi de frig. Şi din dragoste.

În genunchi scormonesc după a mea dorinţă… şi-ţi calc pe urme. Şi simt ce-ai simţit şi tu.
Încet-încet, o să te nasc pentru întâia oară.
Şi tu vei ţipa, cum ţipă lumina.

Numai pe întuneric.

reci petale de adio

a nins peste tot
cu fulgi unici, mici de nea,
a nins la mine-n cameră
cu privirea ta

buze de adio, încălziţi-mi trupu’
lună de zăpadă, fură-mi suflu…

floarea prinsă-n gheaţă
nu-mi iubeşte primăvara

Cu placa de snowboard în zbor (II)

Am ucis un nor perfect cu prima talpă în zăpadă. Durerea lui o mai simţeam în frig când suflul meu cobora să se întregească…

În Gara de Nord mulţi oameni pierduţi ce aveau să se regăsească. Mulţi cu placa de snowboard şi fără bilet. Trenul a avut întârziere şi a plecat mult prea târziu ca să am răsăritul pe drum. Am lăsat oraşul în panică şi viscol…

Prin geamul opac de gheaţă vizionam un film în care visul şi dorinţa se întrupau pe nişte foi măzgălite. Şi nu puteam să mă sprijin lângă acest geam. Mersul roţilor de tren a îngheţat în sunet şi vag vedeam două linii ce se uneau undeva, departe.

Din gara de la Predeal am plecat în pas grăbit, pe gheaţă, spre pârtie. Am găsit mai greu de închiriat o placă de snowboard bună. De fapt nici acum nu ştiu dacă a fost bună sau nu, cert e că data viitoare o să-mi iau una pentru stângaci. În momentul în care am urcat cu telecabina am avut emoţii: aerul rece mi-a închis ochii şi am avut pentru o clipă senzaţia că plutesc singur deasupra muntelui. Cu placa în braţe…

Acolo sus m-am oprit să mă uit la munţii cu aspect de carton. Acel decor aproape artificial mi-a pus inevitabila întrebare: oare iar visez? Oare o să mă trezesc a doua zi amintindu-mi unde am fost? În astfel de momente îmi e cel mai greu să disting visul de realitate. Aşa că nu mi-a mai fost frică. Doar frig…

prima şi a treia parte

Un Crăciun târziu

Tomata mă întreba acum mai mult timp care a fost cel mai frumos cadou de Crăciun. Aş putea să-l aleg pe cel care mi-a plăcut sau pe primul pe care mi-l aduc aminte dar parcă amănuntele nu mai sunt atât de importante. Mi-au plăcut toate, fie că au fost roboţei care s-au uzat, tancuri teleghidate în războiul din sufragerie sau soldăţeii de plastic ce jucau şah lângă ceaşca de cafea a mamei.

Mereu când primesc un cadou redevin copil…