O zi dulce

Şi cafeaua amăruie e dulce în zilele bune. În vis mergeam pe acelaşi drum pe care îl fac de obicei, şi purtam aceleaşi haine pe care le purtam când plecam marţi de dimineaţă. De ce visam tocmai ziua de marţi? Probabil am adormit într-o zi de luni…

În fumul ţigărilor de dimineaţă recunoşteam aceleaşi feţe bărbierite, triste, împinse în rutina unui mecanism ce nu te lasă să-ţi termini visul. În metrou am văzut o fată draguţă ce încă visa… Visa că e drăguţă şi că lumea e doar a ei, şi că prietenul ei se va trezi la ora aceea şi îi va returna apelul.

Coada de la cafea se zbătea ca cea a unui câine în aşteptarea stăpânului. Poate că recunoaşterea dependenţei i-ar elibera de cofeină, adrenalină sau alte substanţe cunoscute în adolescenţă.

- Bună dimineaţa, ce doriţi?
- O cafea tare, neagră, amară, rece…
Ca şi viaţa mea, vroiam să adaug, dar mi-a zâmbit fals.
- Ne pare rău, azi nu servim cafea rece.
- Atunci fie…
Doar după ce mi-am terminat cafeaua în grabă, am remarcat ciudatul gust…Am sorbit şi zahărul ce mi l-a pus domnişoara, din greşeală sau…

- O zi bună dulce vă doresc.

Copacul…

Sunt fericit. Cineva îmi citeşte gândurile. Acest copac bătrân, acoperit de nori, pe care doar eu îl mai observ. Aşezat la colţul străzii. Zi de zi, aşteptând să deschid fereastra şi să-mi absoarbă aburul gurii. Lăsându-mă apoi să-i curăţ trunchiul de bileţelele celor ce-şi jură seară de seară dragoste veşnică…

Din fiecare bileţel fac un avion de hârtie şi-l arunc de pe bloc de-a lungul străzilor. Am observat că pe cele pustii zboară mai mult, şi-abia apoi se înalţă la cer…
Iată că azi, atingând asfaltul de-atâta tristeţe, mi-a aruncat o coajă de viaţă. Am ridicat-o timid, uitându-mă-n jur, dar nu era nimeni să vadă. Toţi se uitau spre cer şi păreau fericiţi. Şi din norul ce ne acoperea, mii de petale se revărsau asupra noastră. Însă abia când s-au aşternut pe asfalt am recunoscut acele bileţele de dragoste…

Şi i le citesc şi astăzi bătrânului copac. Şi fiecare înţeles, într-o floare sau într-o frunză se-avântă, astfel că, zi de zi, el acoperă totul, încât până şi oraşul pare o scorbură, iar eu, un corb ce-i aprinde lumina…

sunt păsări

sunt păsări ce se hrănesc noaptea,
se ascund în oamenii ce rătăcesc pe străzi
şi pe sub haine
cu ciocul
imită bătăile inimii…

albul purifică

Albul purifică. Într-o zi în care nu faci absolut nimic, albul purifică. Soarele te împinge uşor, ca pe un bătrân istovit, să cazi pe băncile din parcuri. Roase de timp, de câini şi fluturi, flori ascuţite de primăvară şi de numele tău…

Vântul mai animă atmosfera apăsatoare, suflă viaţa în stânga şi în dreapta. Razele te ţin prins, captiv, hrănit. Aştepţi primul nor să poţi pleca, să calci numai în umbre, să te duci în întuneric departe. Ce zi frumoasă în care să uiţi cine eşti şi de ce fugi.

cafeaua cu mentă

În visul meu eram un nor străpuns de razele tale… Până când ţi-am simţit buzele mentolate şoptindu-mi:

- Somnorosule, vrei cafea?…

Astfel, dimineaţa, când deschizi fereastra, mă simt inundat de toate gândurile ce au spălat străzile în timp ce noi dormeam. Aerul rece mă face să fiu precum balonul desprins din mâna ta…

Cel pe care l-ai sărutat pentru ultima oară…

Îmi reiau cafeaua cu mentă… Şi viaţa…

eclipsă de lună

în noaptea asta
câinii nu vor mai urla
străzile vor fi făcute sul
marea îşi va opri valurile
să pot visa liniştit
eclipsa de lună

Timpul ne lasă singuri

Pe o plajă de nisipuri goale în puţină apă calci şi-ţi cauţi pământul şi marea printre degete…
Cu călcâiul stâng deschizi viitorul, apăsând în timp, iar dreptul îl ridici, lăsând apa să şteargă-n urmă…

Timpul ne lasă singuri, undeva pe o plajă pustie, până ne uităm pe noi înşine…

Te-am văzut vânt şi mi-ai tulburat reflexia, te-am simţit aici şi m-am întors călcându-mi umbra…
Ce uşor dispar visele când şi în amintiri renunţi. Aşa că m-am uitat.

Plouă iar pe plaja timpului şi nisipurile se strâng…
Mâine tu…

între puncte

.

…mâine am să-mi amintesc,
dar azi mai vreau să uit puţin…

.

îngeri reci

E iarăşi iarnă. Şi poate că şi în sufletul tău e la fel. Nu ştiu. Oricum, eu m-am ascuns în flori de gheaţă
şi te privesc în tăcere cum te stingi ca o lumânare la geam…

Şi zâmbetul tău, atât de blajin, mă face să-mi simt trupul ca o scrumieră în care s-au stins prea multe ţigări. Până şi pielea mea pare a unui şarpe, fără
culoare, nici umbră.

Totul a ars iar cenuşa în care călcam e poate a îngerilor căzuţi de frig. Şi din dragoste.

În genunchi scormonesc după a mea dorinţă… şi-ţi calc pe urme. Şi simt ce-ai simţit şi tu…
Încet-încet, o să te nasc pentru întâia oară.
Şi tu vei ţipa, cum ţipă lumina.
Numai pe întuneric…

reci petale de adio

a nins peste tot
cu fulgi unici, mici de nea,
a nins la mine-n cameră
cu privirea ta

buze de adio, încălziţi-mi trupu’
lună de zăpadă, fură-mi suflu…

floarea prinsă-n gheaţă
nu-mi iubeşte primăvara

Nu se schimbă anul, se schimbă omul

Mi-am vărsat cafeaua pe zăpada albă…
Aş fi fost mai atent dacă nu eram distras de ceasul ce s-a oprit. Trebuia să-mi dea liber la 4, dar văd că mă ţine aici de revelion. Mi-a pus un zâmbet pe faţă şi o petardă în mână să-mi spulber singur visele.
Nici un geam deschis în această clepsidră. M-am vândut pe mai puţin decât în trecut. Cineva întoarce timpul, îl aud acum, în ultima zi, cum învârte de cheiţă şi…
… întoarce clepsidra iar noi ne scurgem ca nisipul pe scări, printre birouri, de la un etaj la altul.
Ne schimbăm prea mult ca să mai vedem că timpul în care am trăit până acum e acelaşi recipient mare şi gol…

Magia Crăciunului sub un brad de plastic

Vreau să mă pierd iar în zăpadă şi să mă scufund în ea, să fac bulgări şi să arunc după nori…
Îmi e dor de acel frig care îi face pe oameni să-şi împartă căldura, fie lângă un şemineu, fie la un pahar de vin…

E ceva artificial în Crăciunul meu. Nu e bradul din cutie sau instalaţia ieftină. Nu sunt cadourile luate în grabă şi nici fulgii mici de nea ce se lipesc de geacă. Este altceva…

Liniştea unui pendul

Timpul îmi trece pe lângă un pendul ruginit. Se agaţă, dar îl las să se zbată, căci în nemurirea lui poate să mă aştepte…
În jurul lui se nasc bule de sentimente, asemeni unor vorbe dulci, de bezea şi ciocolată. Ele pocnesc la firavele-mi atingeri, şi vrând să te mai simt, dispar în închipuirea unui gol de femeie…

Mi-am tăiat ochii cu o rază de soare în zorii zilei. Te vedeam unde nu erai, te atingeam în patul gol. Sângerând a somn, privirea-mi stătea lipsă. Nici în valurile mâinilor nu putem să-mi curăţ visul, iar în solzii lui de inimă neagră pierdeam un meci de poker. Azi-noapte, eu cu paradisul…
Din cafeaua neagră îţi mai sorb gustul, privirea, toate amărui, fără bule mici de zahăr…
Linii ascuţite de rimel îţi ucid zâmbetul ce se frânge roşu pe marginea cănii…

Nu te-am visat, te-am trăit aseară, te-am simţit cum erai ca o maşină de scris în braţele mele, la care scriam cele mai frumoase poezii. Doar când pendulul stătea…