rece

A fost răceala cuţitului în dimineţile cu ceai şi unt.

Umblu cusut între degete prin iarbă. Nu am voie să te ridic gândurilor. Mă vor rupe într-unul mai bun.

Şi gustul e bolnav…

privim lucrurile altfel

Privim lucrurile altfel.

Acelaşi drum, dar nu aceeaşi clipă, tu-mi zâmbeşti mereu.

Un sărut, o dulce revedere, un adio ascuns.

Un pas inutil când totul stă pe loc.

Aş dori să te gust puţin câte puţin, până la infinit.

Dar, ţi-am spus, văd totul diferit…

Nori deasupra

Clădirile îmi ascund apusul sub culori reci, gri. Prin ferestre, doar un zâmbet de-ar mai fi, aş putea să-ţi suflu norii, ca de ziua ta, stele încoronate să se stingă…

Un ochi albastru îmi plânge greşelile pe străzi murdare. Am pierdut trecutul. Undeva prin buzunar, am găsit mărunt.

Ridic privirea şi văd fotograful. Zâmbesc pentru o clipă, cât durează poza, închid ochii şi rătăcesc oraşul.

Nori deasupra unei minţi îngândurate…

sunt păsări

sunt păsări ce se hrănesc noaptea,
se ascund în oamenii ce rătăcesc pe străzi
şi pe sub haine
cu ciocul
imită bătăile inimii…

eclipsă de lună

în noaptea asta
câinii nu vor mai urla
străzile vor fi făcute sul
marea îşi va opri valurile
să pot visa liniştit
eclipsa de lună

Timpul ne lasă singuri

Pe o plajă de nisipuri goale în puţină apă calci şi-ţi cauţi pământul şi marea printre degete…
Cu călcâiul stâng deschizi viitorul, apăsând în timp, iar dreptul îl ridici, lăsând apa să şteargă-n urmă…

Timpul ne lasă singuri, undeva pe o plajă pustie, până ne uităm pe noi înşine…

Te-am văzut vânt şi mi-ai tulburat reflexia, te-am simţit aici şi m-am întors călcându-mi umbra…
Ce uşor dispar visele când şi în amintiri renunţi. Aşa că m-am uitat.

Plouă iar pe plaja timpului şi nisipurile se strâng…
Mâine tu…

între puncte

.

mâine am să-mi amintesc,
dar azi mai vreau să uit puţin

.

îngeri reci

E iarăşi iarnă. Şi poate că şi în sufletul tău e la fel. Nu ştiu. Oricum, eu m-am ascuns în flori de gheaţă
şi te privesc în tăcere cum te stingi ca o lumânare la geam.

Şi zâmbetul tău, atât de blajin, mă face să-mi simt trupul ca o scrumieră în care s-au stins prea multe ţigări. Până şi pielea mea pare a unui şarpe, fără culoare, nici umbră.

Totul a ars iar cenuşa în care călcam e poate a îngerilor căzuţi de frig. Şi din dragoste.

În genunchi scormonesc după a mea dorinţă… şi-ţi calc pe urme. Şi simt ce-ai simţit şi tu.
Încet-încet, o să te nasc pentru întâia oară.
Şi tu vei ţipa, cum ţipă lumina.

Numai pe întuneric.

reci petale de adio

a nins peste tot
cu fulgi unici, mici de nea,
a nins la mine-n cameră
cu privirea ta

buze de adio, încălziţi-mi trupu’
lună de zăpadă, fură-mi suflu…

floarea prinsă-n gheaţă
nu-mi iubeşte primăvara

nud

nudul e pielea minţii

molii

Ca moliile ne înfigem

cu toţii-n fericire,

o clipă de iubire

să ne stingem în lumină.

Dar eu sunt pasăre divină…

De ce zborul nu mi-e drept?

Aripi tot mai bat în mine…

dar inima-mi păleşte-n piept.

Un dor mă cheamă

în lumină

…

în zbor

Tristeţe, zboară unde ploile nu-s lacrimi,

cât dragostea într-o aripă-mi va bate…

Căci iată, mă rătăcesc în tine

cum pielea descuamată se-ascunde în covor,

cum cerul plin de păsări

s-acoperă de nori…

Din tot ce n-am trăit,

tu, noapte ce-ai rămas,

ascunde-te-n oglindă

şi mori în lipsa mea,

praf spânzurat de grindă!…

decupat

Decupat mă simt în degetele tale, foarfece ascuţite de minciuni…

Pe un perete alb, văruit de oameni naivi ce ca mine credeau în ceva frumos, arunc cerneală. Timpul se scurge invers…

Formele ei se rup şi nu mai văd o floare.
Ultimele sărutări au fost spini, şi nu petale, dar tot roşu m-am simţit…