Cu o privire mi-ai schimbat anotimpul şi picăturile de ploaie miroseau iar a vară. Cu o mână îţi ţineai umbrela şi cu cealaltă încă pe mine. Am vrut să-ţi mai spun ceva dar stropii au spus deja prea multe…
Am vrut să-ţi spun că nu te plouă…
Cu o privire mi-ai schimbat anotimpul şi picăturile de ploaie miroseau iar a vară. Cu o mână îţi ţineai umbrela şi cu cealaltă încă pe mine. Am vrut să-ţi mai spun ceva dar stropii au spus deja prea multe…
Am vrut să-ţi spun că nu te plouă…
7 noiembrie, 2008 la 18:09
n-am cuvinte..
7 noiembrie, 2008 la 23:36
m-ai facut sa plang…:((
mai frumos de atat nu se putea spune…
7 noiembrie, 2008 la 23:39
superb…t
8 noiembrie, 2008 la 23:05
fain! foarte fain!
subtil! mai ales ultimile 3 cuvinte ;)
felicitari!
14 noiembrie, 2008 la 00:57
Daca intr-o zi iti vine sa plangi,cauta-ma!Nu promit sa te fac sa razi dar pot plange cu tine…Daca intr-o zi iti vine sa fugi cauta-ma!Nu promit sa te opresc dar pot fugi cu tine!daca intr-o zi ma cauti si nu raspund,vino poate am eu nevoie de tine!…… si eu sufar de un romantism incurabil…
15 noiembrie, 2008 la 20:26
nice :)
28 noiembrie, 2008 la 23:13
mda… subtil. Uneori trebuie sa iti cumperi umbrela… si, ce bine era daca ar fi asa simplu!
29 noiembrie, 2008 la 22:58
“… si ca o iubesti printre picaturi de roua”
26 decembrie, 2008 la 02:17
interesant….:)
9 ianuarie, 2009 la 21:23
cat de reala e senzatia shimbarii anotimpului…am trai aceasta schimbare…am simtit mirosul trandafirului in plina toamna, cand de fapt trebuia sa simt miros de frunze uscate
11 ianuarie, 2009 la 00:14
minunat…
7 februarie, 2009 la 18:23
este foarte super mai ales ultim a fraza,am ramas uimita de aceasta
7 februarie, 2009 la 18:24
a fost super,am ramas uimita de ultima fraza,si de aceasta
31 martie, 2009 la 15:56
cred ca iti place sa fii peste tot si nicaieri ……
6 aprilie, 2009 la 19:43
femeia dormea în piatră visa în piatră monologa se mistuia femeia
cuvintelor ei li se puteau ghici omoplaţii coapsele tălpile
păreau să plece
semnând
univoc
în alb
îmbrăţişând pe cineva de mult prea departe iar asta numai
şi numai dacă femeia nu se devora cumva pe sine însăşi
întrebându-se
făcându-şi loc printre coastele sale
familiar
incestuos
organic
într-un context favorabil defel întâmplător
deasupra îi ningea cu ace de brad şi mirosea verde
ca şi cum din clipă în clipă ar fi putut izbucni vreo primăvara
să îi surprindă nudul răsfăţându-se în paturi calcaroase
şi ar fi trebuit să se grăbească
să îşi răspundă
alături
cu poame de lumină pe buze
fiica pietrei
24 mai, 2009 la 07:39
mi se pare buna dar cred ca era si mai buna daca diminuai cumva efectul final, daca o scoteai mai understated, u know.
24 mai, 2009 la 07:40
[era vorba de textul lui alex]