Aglomerat e oraşul de zâmbete ce, despărţite-n ploaie, mai cad unor trecători grăbiţi. Vulturi pleşuvi ne privesc de pe felinare stinse, aşteptând momentul.
Un copil îi mai arată cu degetul. Piciorul lui gol pare un peşte ieşit din apă.
Ceaţa ne acoperă şi nu mai simt pe nimeni…
Viata ca un drog 
19 septembrie, 2008 la 12:47
Profund. Mi-a placut foarte mult. O zi minunata iti doresc
21 septembrie, 2008 la 15:31
copilul ii vede. noi nu. noi nu avem timp.
13 octombrie, 2008 la 03:00
Hai ca incepi sa escrii din ce in ce mai bine :P