Copacul…
10 martie, 2008 — AlexSunt fericit. Cineva îmi citeşte gândurile. Acest copac bătrân, acoperit de nori, pe care doar eu îl mai observ. Aşezat la colţul străzii. Zi de zi, aşteptând să deschid fereastra şi să-mi absoarbă aburul gurii. Lăsându-mă apoi să-i curăţ trunchiul de bileţelele celor ce-şi jură seară de seară dragoste veşnică…
Din fiecare bileţel fac un avion de hârtie şi-l arunc de pe bloc de-a lungul străzilor. Am observat că pe cele pustii zboară mai mult, şi-abia apoi se înalţă la cer…
Iată că azi, atingând asfaltul de-atâta tristeţe, mi-a aruncat o coajă de viaţă. Am ridicat-o timid, uitându-mă-n jur, dar nu era nimeni să vadă. Toţi se uitau spre cer şi păreau fericiţi. Şi din norul ce ne acoperea, mii de petale se revărsau asupra noastră. Însă abia când s-au aşternut pe asfalt am recunoscut acele bileţele de dragoste…
Şi i le citesc şi astăzi bătrânului copac. Şi fiecare înţeles, într-o floare sau într-o frunză se-avântă, astfel că, zi de zi, el acoperă totul, încât până şi oraşul pare o scorbură, iar eu, un corb ce-i aprinde lumina…














16 martie, 2008 at 14:39
superb…
16 martie, 2008 at 14:40
Mersi:)
16 martie, 2008 at 19:35
Iubesc copacii.
16 martie, 2008 at 22:55
Se spune că în viaţă trebuie să-ţi alegi de mic un copac şi să creşti odată cu el. Astfel vei iubi şi tu pământul, apa şi soarele aşa cum face copacul tău. A trebuit să treacă mult timp, poate prea mult ca să-mi dau seama cu adevărat înţelesul acestei metafore. Acum şi eu îmi iubesc copacul…
17 martie, 2008 at 0:01
Oamenii inca mai iubesc.
21 martie, 2008 at 12:32
S-a asezat pe scaun si a privit luna.
Prin sticla geamului luna tremura. Creanga copacului arunca umbre imperfecte pe pamantul inghetat. In ele ghiceste viitorul.
13 aprilie, 2008 at 15:57
Si eu am salcia mea:).
13 aprilie, 2008 at 19:50
..si nimeni nu stie care dintre copaci iti pastreaza tainele.
13 aprilie, 2008 at 21:40
Nimeni nu ştie ce copac să mai taie…