Timpul ne lasă singuri

Pe o plajă de nisipuri goale în puţină apă calci şi-ţi cauţi pământul şi marea printre degete…
Cu călcâiul stâng deschizi viitorul, apăsând în timp, iar dreptul îl ridici, lăsând apa să şteargă-n urmă…

Timpul ne lasă singuri, undeva pe o plajă pustie, până ne uităm pe noi înşine…

Te-am văzut vânt şi mi-ai tulburat reflexia, te-am simţit aici şi m-am întors călcându-mi umbra…
Ce uşor dispar visele când şi în amintiri renunţi. Aşa că m-am uitat.

Plouă iar pe plaja timpului şi nisipurile se strâng…
Mâine tu…

Cu placa de snowboard în zbor (III)

apus de predeal

Aerul era atât de plin de viaţă încât nu cutezam să respir, să-l omor…

La început mi-a fost mai greu. Eram prins de o placă străină, ce nu mă purtase nicăieri, niciodată. Atunci teama de a da greş m-a cuprins, iar când mi-a dat drumul, eram deja pe pârtie. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să nu-i ascult pe ceilalţi, aşa că am pus placa drept şi am prins viteză. Încă nu ştiam să mă opresc…

Simţeam adrenalina. Era rece, ca un drog injectat pe fugă. Însă, inevitabilul s-a produs printr-un sărut de gheaţă. Am căzut. Durerile se închideau în frig şi încet mă ridicam singur din fuga nebună. Pentru o clipă am avut aripi adevărate deschise în aerul munţilor… Dar cineva mi le-a frânt şi în locul lor am să găsesc mereu vânătăi şi durerea unui vis neterminat…

Singur am învăţat să merg, să am încredere în mine. Am negat durerea şi am mers mai departe acolo unde în viaţă mă împiedicasem. M-am ridicat ori de câte ori am căzut pentru că nu era un joc al echilibrului, ci un antrenament al minţii în care fiecare ezitare mă îngropa mai mult în zăpadă…

Nu am reuşit să fiu cu placa de snowboard în zbor, dar la sfârşit am putut să mă desprind de gheaţă şi să fiu în aer cât să-mi îndeplinesc scopul: să devin (in)dependent!

prima şi a doua parte

Posted in ego, photography. Tags: . 3 Comments »

între puncte

.

…mâine am să-mi amintesc,
dar azi mai vreau să uit puţin…

.

Posted in gand. 2 Comments »

Femeia, eterna poveste…

Grele
Sunt nopţile cu stele
Când singur esti
Şi-ai vrea mângâieri
Dulci ca şi ieri
Dar în zadar
Te lupţi amar
Cheia
Vieţii e femeia
Şi numai ea îţi dă ce doreşti
Dar să ştii s-o iubeşti

Femeia, eterna poveste
Nu-ntreba cine este
Şi iubeşte-o mereu
Oricare ar fi ea să fie
De ţi-a fost dată ţie
Ia-o că-i bunul tău

Ascultă, de vrei să fii fericit
Refrenul acestui cântec trăit

Femeia, eterna poveste
Nu-ntreba cine este
Şi iubeşte-o mereu

melodie de Titi Botez

îngeri reci

E iarăşi iarnă. Şi poate că şi în sufletul tău e la fel. Nu ştiu. Oricum, eu m-am ascuns în flori de gheaţă
şi te privesc în tăcere cum te stingi ca o lumânare la geam…

Şi zâmbetul tău, atât de blajin, mă face să-mi simt trupul ca o scrumieră în care s-au stins prea multe ţigări. Până şi pielea mea pare a unui şarpe, fără
culoare, nici umbră.

Totul a ars iar cenuşa în care călcam e poate a îngerilor căzuţi de frig. Şi din dragoste.

În genunchi scormonesc după a mea dorinţă… şi-ţi calc pe urme. Şi simt ce-ai simţit şi tu…
Încet-încet, o să te nasc pentru întâia oară.
Şi tu vei ţipa, cum ţipă lumina.
Numai pe întuneric…

reci petale de adio

a nins peste tot
cu fulgi unici, mici de nea,
a nins la mine-n cameră
cu privirea ta

buze de adio, încălziţi-mi trupu’
lună de zăpadă, fură-mi suflu…

floarea prinsă-n gheaţă
nu-mi iubeşte primăvara

Cu placa de snowboard în zbor (II)

Am ucis un nor perfect cu prima talpă în zăpadă. Durerea lui o mai simţeam în frig când suflul meu cobora să se întregească…

În Gara de Nord mulţi oameni pierduţi ce aveau să se regăsească. Mulţi cu placa de snowboard şi fără bilet. Trenul a avut întârziere şi a plecat mult prea târziu ca să am răsăritul pe drum. Am lăsat oraşul în panică şi viscol…

Prin geamul opac de gheaţă vizionam un film în care visul şi dorinţa se întrupau pe nişte foi măzgălite. Şi nu puteam să mă sprijin lângă acest geam. Mersul roţilor de tren a îngheţat în sunet şi vag vedeam două linii ce se uneau undeva, departe.

Din gara de la Predeal am plecat în pas grăbit, pe gheaţă, spre pârtie. Am găsit mai greu de închiriat o placă de snowboard bună. De fapt nici acum nu ştiu dacă a fost bună sau nu, cert e că data viitoare o să-mi iau una pentru stângaci. În momentul în care am urcat cu telecabina am avut emoţii: aerul rece mi-a închis ochii şi am avut pentru o clipă senzaţia că plutesc singur deasupra muntelui. Cu placa în braţe…

Acolo sus m-am oprit să mă uit la munţii cu aspect de carton. Acel decor aproape artificial mi-a pus inevitabila întrebare: oare iar visez? Oare o să mă trezesc a doua zi amintindu-mi unde am fost? În astfel de momente îmi e cel mai greu să disting visul de realitate. Aşa că nu mi-a mai fost frică. Doar frig…

prima şi a treia parte

Posted in ego. Tags: . 5 Comments »

Un Crăciun târziu

Tomata mă întreba acum mai mult timp care a fost cel mai frumos cadou de Crăciun. Aş putea să-l aleg pe cel care mi-a plăcut sau pe primul pe care mi-l aduc aminte dar parcă amănuntele nu mai sunt aşa de importante. Mi-au plăcut toate, fie că au fost roboţei care s-au uzat, tancuri teleghidate în războiul din sufragerie sau soldăţeii de plastic ce jucau şah lângă ceaşca de cafea a mamei.

Mereu când primesc un cadou redevin copil…

Posted in ego. 3 Comments »

Cartea de lângă mine spune

“Aşează-te comod. Încearcă să nu te gândeşti la nimic.

1) Simţi ce bine e să-ţi placă să trăieşti. Lasă-ţi inima să se simtă liberă, prietene, deasupra şi dincolo de meschinăria problemelor care au atins-o. Cântă ceva din copilărie, încetişor. Închipuie-ţi inima crescând, până ce umple încăperea, apoi casa, cu o lumină albastră, intensă, strălucitoare.

2) Când ajungi aici, începi să simţi prezenţa prietenoasă a Sfinţilor în care credeai când erai copil. Bagă de seamă că ei sunt de faţă, venind din toate colţurile, zâmbind şi dându-ţi încredere şi speranţă în viaţă.

3) Reprezintă-ţi Sfinţii apropiindu-se, punându-şi mâinile pe capul tău, în timp ce-ţi doresc iubire, pace şi comuniune cu lumea…

4) Când această senzaţie este foarte intensă, simţi că lumina albastră e un flux care intră şi iese din tine, ca un râu strălucitor, în curgere. Lumina albastră începe să se răspândească în casă, apoi peste cartier, oraş, ţară şi învăluie lumea într-o imensă sferă albastră. Ea e manifestarea Iubirii Supreme, care se află dincolo de bătăliile de zi cu zi, dar care te întăreşte şi-ţi dă vigoare, energie şi pace.

5) Menţine cât mai mult această lumină răspândită deasupra lumii. Inima îţi este deschisă, răspândind Iubire. Faza aceasta a exerciţiului trebuie să dureze cel puţin cinci minute.

6) Ieşi progresiv din transă şi întoarce-te în realitate. Sfinţii vor rămâne aproape. lumina albastră va continua să strălucească deasupra lumii.

Acest ritual poate şi trebuie să fie făcut de mai multe persoane, e mai bine. În acesc caz, participanţii trebuie să…”

Exerciţiul Sferei Albastre - Jurnalul unui mag, Paulo Coelho

Am primit leapşa de la Cornelia, tocmai sus în pom de unde-mi cerea pagina 123 a primei cărţi de lângă mine. Cu un foşnet ironic s-a deschis. Motivele pentru care nu am terminat de citit această carte sunt “pictate-n stele…

Cine doreşte poate să preia leapşa, sunt curios să aflu ce cărţi vă înconjoară.

Posted in ego. 3 Comments »

Cu placa de snowboard în zbor (I)

Nu am putut să dorm. E aproape 4 şi ochii-mi sunt blocaţi, întredeschişi ca diafragma aparatului meu vechi. Imagini ireale, arse în întuneric de lumina monitorului. Mi-e frică de zăpada de mâine. Mi-e frică să nu-mi zgârii palmele în fulgii reci, în privirile ascuţite…

Afară vântul îmi aşează zăpada sub picior, s-o apăs uşor cu greutatea unui curios. Sper că nu mă voi întoarce să şterg acest draft…

a doua şi a treia parte

Posted in ego. Tags: . No Comments »