Poze din Sibiu (II)

Am deschis ochii înaintea soarelui. Adormisem undeva în trecut şi eram pierdut ca amintire. Am luat autocarul spre Sibiu, lipsit însă de gânduri. Respiram un aer curat, iar în plămâni simţeam un soi de dulce. Adormeam odată cu norii ce tăiau munţii sângerând a ceaţă. Deasă şi groasă, umplea mica şosea şerpuită. Stâncile mi se păreau prea aproape de geam şi îmi sfâşiau emoţiile. Vroiam un Redbull, poate două…
După aproape două ore aveam să cunosc oraşul care mi-a schimbat culoarea ochilor în roşul stins al plăcerilor. Era încă dimineaţă, soarele de-abia trecea deasupra autogării şi eu ajunsesem prea devreme. Am căutat o florărie, m-am rătăcit în oraşul nou, dar nu am găsit nimic. Am aşteptat-o cu un Redbull în mână, ne-am sărutat şi eram deja altul…
M-a luat repede de mână şi într-o fugă jucăuşă vedeam vag clădiri şi monumente. Sincer, nu eram prea atent la arhitectura Sibiului, ci mai mult la zâmbetul oamenilor ce-mi tăiau calea. Şi, evident, la zâmbetul ei permanent, la formele ei ce se pierdeau ca florile pe lângă trotuar. Roşu cu roşu, alb cu alb. Atunci am vrut să-i smulg una, dar m-a oprit. Era oraşul ei, iar eu trebuia să joc după aceste reguli. Ne-am sărutat iar în intersecţie…la fiecare intersecţie!
Am vorbit multe, ne era dor… iar Sibiul era înaintea soarelui!