ard, dar nu de foc

Am închis în mine cărţi cu pagini arse, pagini ce nu aprind decât ţigări. Am stat în fum până literele s-au topit şi au căzut, numai numele tău mai rămăsese, aşteptând să fie citit şi recitit. Şi a fost… Şi şi-a pierdut înţelesul. Pe urmă, cu pumnu-n pahar am încercat să te beau, dar m-am tăiat. Am lăsat un serveţel lângă lumânare, să ardă astfel şi iubirea mea puţin. Dar tu în flăcări parfumate erai goală, fadă şi disperată. Apoi, într-un zbor de pasăre târzie mi-ai rupt cerul cu ale tale unghii roşii. Şi-am plâns în pâlnia ta, m-am scurs odată cu ploaia de afară, am luat şerveţelul şi am plecat. Pe el ţi-am scris ceva:
Poţi să iubeşti şi-un cub de gheaţă şi să-l topeşti în a ta mână, dar când îţi vei deschide palma…