Tristeţe, zboară unde ploile nu-s lacrimi,
cât dragostea într-o aripă-mi va bate…
Căci iată, mă rătăcesc în tine
cum pielea descuamată se-ascunde în covor,
cum cerul plin de păsări
s-acoperă de nori…
Din tot ce n-am trăit,
tu, noapte ce-ai rămas,
ascunde-te-n oglindă
şi mori în lipsa mea,
praf spânzurat de grindă!…
17 noiembrie, 2007 la 03:00
P.S.: Si nu te mai uita in jos / Caci nu e nimeni sa te prinda.
Asta asa, care ii retezam orice urma de speranta :)
28 noiembrie, 2007 la 23:14
triste versuri:(