privirea ta mă lasă rece

Frigul îmi contractă oasele şi mă mişc în uşoare scârţâituri de putred, şi bogat mă simt printre frunzele uscate ce mă privesc de jos. Bătăile de inimă acum sunt zâmbete pe-un chip trecător, doar pentru ei mai şi respir…

Şi balene de şosea merg aproape goale, flămânde după trupuri transpirate. Vezi prin ele ce înainte nu vedeai, speranţele pierdute pe undeva, prin autobuz. Nu merită să te apleci, e prea frig pentru viaţă, scârţâi. Când cobori, nu te duci cu totul, mai laşi pe cineva din tine mereu acolo, să-ţi păstreze un loc…

O geacă şi-o floare într-un cub de gheaţă să mă încălzească prin atâtea văi de regrete erodate… Nevoi umane, pe când eu visez la ochii tăi inchişi, să nu-mi mai fie frig privindu-i.