Omul din deşert (2)

Umbra lui a fost singurul prieten ce nu l-a părăsit, niciodată. Acest contur fad i-a ascultat mereu poveştile incredibile, l-a îndrumat şi l-a călăuzit cu atâta credinţă, pe care el nu o mai vedea… I-a deschis de multe ori ochii când, privind în jos, se vedea cum este de fapt. Negru şi amorf, fără consistenţa unui om adevărat… Umbra mulată pe asfaltul pătat de sângele său sau al altuia… mereu l-a făcut să-şi ridice privirea şi să aibă încredere în ceea ce face, conştient că e ceea ce trebuie.

Astăzi era singur, omul fără umbră din deşertul alb, singur pe calea cea dreaptă. Fără un diavol agăţat de picioarele lui… acum o persoană ca oricare alta.

Nisipul se vărsase în pantofii lui, soarele întipărise picături de transpiraţie iar omul din el suferea. Omul din el, căci restul se gândea la cum o să scape, mai ales dacă poate să scape.

Singura pată de culoare din deşert era tăişul fumului ce se înfigea în elicopterul prăbuşit. Se ruga să nu fi supravieţuit nimeni, nu mai vroia să ucidă… Mărind pasul, gâfâitul respiraţiei sale parea tot mai evident… era împuşcat, dar nu vroia să se uite unde. Durerea se resimţea mută în tot corpul, glonţul fiind mai mult în mintea lui. Nega durerea.

O siluetă zăcea aruncată prin razele reflectate ale soarelui. Era Tom… Nu putea să-l lase singur, trebuia să vadă dacă mai trăieşte. Era jos, pe-o parte, cu ambele braţe în faţă. Acelaşi costum, aceiaşi butoni la cămaşă, acelaşi ceas perfect sincronizat. Doar un alt chip, unul mai frumos, dar la fel de sec în mimică. Ochii priveau în gol, parcă încătuşaţi de soartă şi oase rupte. Doar ochii i s-au mişcat când a auzit pe cineva venind.

- Trebuie să mă ajuţi, te pot face să dispari. Nu te va găsi nimeni…

Vocea lui se stingea în nisipul fierbinte odată cu cravata lui Michael, strâns ţinută de ambele mâini în jurul gâtului. Nici unul nu ceda. Ambele priviri calme, fără furie, fără regret… nu-şi ziceau nimic. Tom a fost vecinul din copilarie al lui Michael. S-au cunoscut 3 ani, timp în care au împărţit aceleaşi amintiri: prima bătaie… primul sărut, cu aceeaşi fată. S-au născut la două zile diferenţă, la 2000 de km depărtare. Amândoi erau singuri la părinţi. Cu toate acestea, nu şi-au făcut ziua împreună, nu şi-au scris după ce au plecat din oraş, nu au fost ca fraţii.

Curios că s-au întâlnit după atâta timp, continuând aceeaşi luptă rămasă neterminată. Conflictul lor era doar între ei, pentru restul lumii erau cei mai buni colegi posibili. Asta pentru că Michael avea doar un singur prieten, unul adevărat. Însă în locul umbrei, acum era o dâră de sânge ce se retrăgea în originile subterane. Era sângele lui, după care s-a prăbuşit lângă Tom, înainte să apuce să-l omoare. Ultimul lucru pe care l-a mai simţit a fost sunetul unui elicopter. Alt elicopter…