Muzica bună se ascultă tare

Muzica bună rămâne undeva prin artere ca un ecou gata să răsune din tine. Degetele menţin ritmul cu care ne pierdeam vârsta, ochii măsoară note muzicale în alţi oameni şi ceva special se leagă între cei ce-şi şoptesc versuri… Atunci te rătăceşti prin simţuri deoarece începi să nu te mai auzi pe tine însuţi.

Lumea a devenit un televizor cu sonorul dat la minim pe când tu încercai să citeşti pe buze talentul celor care cântau în română pe MTV. Sau în engleză… Hiturile de vară s-au scurs flegmatic într-o limbă străină şi în prezent ne-a rămas rockul vechi românesc.

Căştile sunt date la maxim încât să se poată auzi în zarva de autobuz Iris… „da, da, eu ştiu…”. Pentru mine muzica nu e o relaxare, o pasiune sau un balon de umplut timpul. E o meditaţie. Asupra vieţii, iubirii, regretului uman în lipsa unei voci călăuzitoare. De aceea îmi aleg cu foarte mare grijă artiştii, melodiile şi mesajele lor. Cântecele în limba română au o rezonanţă mai puternică, strigându-mă pe nume în atingeri de chitară. Poate mi se pare, poate numele meu e al tuturor şi cântecul e doar o oglindă unde ne regăsim aşa cum suntem de fapt.

Veritasaga e are un stil special, profund cu care mă identific. Pot fi poezii sau ritmuri de underground, sentimentele capătă cu ei un sens absolut, un sens al cunoaşterii la care aspiră toţi cei care trec prin viaţă cu un scop. Ascult şi CTC, dar de ei nu pot spune nimic pentru că muzica lor spune totul.

Luna Amară revendică stilul pesimist şi negru, rockul. Care îmi curge prin vene… Nu cred că trebuie să precizez că-i ascult zilnic, că am analizat versurile lor, îmi plac toate melodiile lor, excepţie două sau trei. OCS de asemenea atinge o coardă sensibilă în mine…. una importantă.

Pe partea opusă sunt cei de la E.M.I.L, emo sau skate punk (happy style) în limba română. Nu ştiu de ce dar mereu mi-a plăcut acest gen muzical, probabil din cauza skate-ului, Avril Lavigne. Rom, fum şi vanilie…

O formaţie mai puţin cunoscută este Cortez Band. I-am ascultat live la mare în incinta unui restaurant. Coveruri vechi, plăcute, cu o amprentă proprie. Încep să prefer un concert, fie el de la o formaţie cu puţine cântece proprii dar care cântă bine, în schimbul unui cd al unei formaţii comerciale de succes.

Orice lucru original e apreciat de oameni originali, cum şi orice kitch cu ritm de „timbaland” va vinde mult mai mult decât trebuie. Nu e vorba de România, e vorba de spiritul uman în general. Nu putem forţa oamenii să citească, să fie culţi, să asculte muzică bună românească. Sau să o cânte…

Ce putem face noi? Muzica bună se ascultă tare, dar doar în căştile mele…