Omul din deşert (1)

Pe o foaie de hârtie era el, punctul negru din deşert. Un om lovit la pământ care îşi deschidea pleoapele timid, confuz parcă de ceea ce vede. Se zvârcolea ca-ntr-un pat, fără să-şi dea seama că nu e un coşmar. Realitatea îl omora încet… degetele îi erau zdrobite şi ţipătul de durere la mişcarea lor amuţea, pierdut parcă în vasta lume, fără ecou în minţile lui de om normal.

Un om solid, impunător prin simpla sa privire… tipul de soldat american, cu mâinile pe lângă corp şi degetele ferme, gata să te asasineze cu un vârf de creion. În deşertul alb părea un cadavru al nimănui, lăsat să moară în lumină, înainte de căderea nopţii. Acum, slab şi cu oasele feţei proeminente, nu semăna deloc cu fotografia din dosar. După un timp s-a ridicat, a oftat lung şi s-a uitat să vadă ceva, ceva în afară de corpul lui distrus. Mâinile îi tremurau sub soarele torid, sub frica de moarte în suferinţă. “Albul ce absoarbe totul purifică răul din mine”, zise el, crezând că e în Paradis sau Purgatoriu. Dar nu era, nu pentru crimele pe care le-a comis. Ţipase destul încât să sperie îngerii şi să cheme demonii. În curând avea să înnopteze şi trebuia să se mişte repede, să îi găsească pe ceilalţi. Nu avea decât speranţa unui om disperat…

Michael ar fi fost un tată bun, un soţ romantic şi un agent de asigurări grozav dacă nu s-ar fi înscris în program…

Se ridică anevoie şi clătinându-se îşi luă drept punct de reper albul violent al soarelui. Continuă să meargă, nu puteau fi departe. Îşi lărgise cravata, pe care ştia că nu îşi permitea s-o piardă, mai ales în cazul unui eşec. Avea remuşcări, dar nu mai contau, era pe patul de moarte…

Soarele îl forţa să-şi ţină ochii închişi, mergând astfel oriunde îi zbura mintea… Îi mai deschidea să-şi vadă mâinile, să fie sigur că nu e căzut deja, sau că doar îşi imaginează că merge. Îl sperie gândul de ce ar poate fi acolo, nu în realitate, ci în universul lui, în Lumea lui Michael. Purta adânci cicatrici ce se întindeau pe piele ca un scris fără înţeles. Era un om neînţeles, care nu avea nimic de pierdut. Mai mult decât atât, nu avea nimic…

Într-un târziu, văzu un fir de fum negru înălţându-se nu cu mult deasupra orizontului. Bănuia că o să moară în chinuri, sau o să trăiască şi mai dureros.