Videodrome

Am fost dependent de televizor, de fluxul de informaţii inutile ce-mi bombardau neuronii… Doza mea de realitate era un film, capacitatea de dezvoltzare mintală astfel diminuându-se… Trăiam odată cu personajele, cu prezentatorii şi acele ştiri de violenţă. Creierul meu era saturat şi singurele funcţii care îşi mai aveau rostul erau cele motorii…

Long live the new flesh!

Violenţa întotdeuna a atras creierul uman, omul mereu având o sete continuă pentru macabru. Este instinctul primar, de supravieţuire, de a ucide pentru supremaţie şi pentru perpetuarea celui puternic… astfel specia evoluează. Societatea suprimă acest instinct dar televiziunea, în ultima jumătate de secol, o continuă în subconştient, dezvoltând-o ca pe un cancer în minţile noastre. Individul involuează şi este frustrat de pornirile sale animalice. Drogul nostru este televizorul, singurul lucru care ne sedează încă de mici şi ne îndoctrinează. De unde vine diferenţa dintre generaţii?…

Videodrome deschide aceste instincte în tine, te face dependent şi te transformă fizic. Păcat că previziunile acestui film din 1983 se arată încet şi subtil doar celor ce privesc imaginea de ansamblu… nu pe cea din televizor.