o gură de aer

A trecut mult timp de când nu am mai scris. Nu pentru că m-am simţit mai gol, lipsit de ceva, ci pentru că eram un pahar prea plin şi prea hotărât să-mi aleg visele. Am terminat, sunt împlinit şi pot în continuare să îmi rezum gândurile pe o foaie, apoi pe blog.

Am visat de zeci de ori în fiecare zi şi fiece vis era un episod vechi, refăcut cu actori mai tineri, din scenariul sânge, cel original, neschimbat. Fiecare vis este un coşmar, dar m-am obişnuit prea mult cu realitatea ca să mă mai sperii… De obicei nu dorm mult, ca să nu visez, să nu am dureri de cap şi idei stupide… idei de blog.

Am (re)văzut multe filme bune, în ordinea de mai jos şi o să scriu despre ele.

• The old man and the sea
• Videodrome
• Seraphim falls
• Number 23
• Fight club
• Natural born killers
• Taxi driver
• Pulp fiction
• The lake house

Mi-am luat un aparat foto, Fujifilm S6500fd de la Carrefour, asta după ce am cautat tot Bucureştiul şi nu am găsit. Deci, va fi şi o rubrică foto pe acest blog, sper să vă placă tremuratul mâinilor mele şi obsesia unghiurilor abstracte…

Long live amators

Nu ştiu ce să pun ca banner… ideea cu textul din dicţionar mi s-a părut bună dar acum nu mai ştiu ce să zic. Sugestii?

no sunshine

Soare timid, razele tale nu mă mai salută… fără ele mă înec într-o lume mai întunecată. Amar gustul cafelei azi, când tu nu mai apari.

 

“I used to think maybe you loved me, now I know that its true
and I don’t want to spend all my life , just in waiting for you
now I don’t want u back for the weekend
not back for a day , no no no
I said baby I just want you back and I want you to stay.

I’m walking on sunshine…“

flămând

Degeaba zâmbesc, buzele-mi sunt căzute…

Confund pielea ta cu un miez de pâine, întărit, în care nu-mi pot înfige degetele. Şi dinţii îmi sunt prea slabi…

Am rămas cerşetorul tristeţii, flămând după puţină hrană a sufletului… Un sărut de mai apuc, trăiesc şi până maine…

şi fumul de ţigară nu mai e

Se aşezase pe scaunul rotund din piele neagră şi dintr-o răsucire bruscă îl lovi pe bărbosul din dreapta lui. Berea de pe tejghea nu avea suficient timp să-i păteze. Chelneriţa ştergea spuma cu ochii pe noul venit, muşcându-şi buzele fără să-şi dea seama. De fapt nimeni nu îşi dădea seama… erau prea ocupaţi de scandalul ce o să urmeze. Ridicându-se în picioare, bărbosul începu să zâmbească şi îi trase neghiobului o palmă prietenească peste spate.

- Mersi pentru bere, asta germană nu se compară cu pişoarca aia…

Din portofelul lui se observau multe hârtii de 10 mii, şi doar una de 50. Mereu neîndemânatic, scotea banii pe rând şi îi ţinea între degete, deoarece nu se putea concentra pe mai multe lucruri deodată. Avea să-i dea chelneriţei 40 de mii pentru berea bărbosului. M-a impresionat încercarea fetei de a-l agăţa pe omul prea abătut să comenteze. Ea a pus pe tejghea o hârtie de 10 mii, obligându-l să scape hartia de 50… Imediat după, chelneriţa continuă pe un ton rautăcios:

- V-am dat 100 de mii…

- Nu, nu este adevărat, speriat şi confuz vorbea săracul om, neînţelegând misterele dragostei subite… Se uită la cei din jur, neştiind cum să reacţioneze într-o asemenea situaţie.

- Îmi cer scuze, credeam că aveţi mai mulţi bani, d’aia am încurcat, am presupus că îmi daţi o hârtie…

Era complet distrat de la vorbele chelneriţei. Ochii injectaţi priveau ultima masă din local, locul nefumătorilor, cum o domnişoară îşi învârtea ţigara neaprinsă în toarta de la ceaşcă. Aştepta demult, se vedea efectul cafelei şi nerăbdarea prin ritmul degetelor ce loveau masa de lemn, aşchiile ce i se înfingeau sub unghii…
Era prietena lui, le recunoscusem poza din portofel. O poză instant, făcută probabil în subteran la metrou. Mi se părea cunoscut fundalul, mergeam des pe acolo, sau poate doar confundam…
Avea o faţă de fraier, un om ce pierde tot, un om ce nu are curaj să flirteze cu o chelneriţă sau să se certe cu un bărbos… Sau să se ducă la prietena lui şi s-o întrebe pe cine aşteaptă la o oră aşa târzie, de ce stă şi nu fumează?… De ce nu este la serviciu, cum i-a spus la telefon… Lucruri imposibile pentru un îndrăgostit…

satisfaction of the eye

 

… ochi rupt de realitate,
vede numai ce-i frumos
lasă grijile deoparte
lasă-ţi trupul unde-a fost…

 

… broken eye by the truth
see only what is good
leave worries far away
leave your body where it’d stayed…

 

 

paşii tăi

Uitasem răsăritul, paşii tăi şi cuvântul “adio”. Mă găseam mai greu ca de obicei, nu eram la o cafea sau rătăcit prin dormitor… Azi sunt lipsă…

Şi parcă încă aud cum soarele zgârie pereţii, lăsând gravat pe tine un zâmbet de dimineaţă…

Acum ceaşca e goală, iar tu nu mai eşti..

în noapte, când şi îngerii mai dorm…

O umbră a zilei se târeşte prin nisipul fin al minţii mele, oarbă de miraje…

În noapte visul e un sărut de înger… Îmi arată unde am greşit, unde am ezitat şi pe cine am uitat în mine să lovesc.

Desenele de pe mână, arsuri de soare, surâd ironic vârfurilor degetelor. Îmi place să mă descompun uşor pe căldură, să-mi simt oasele putrede, pielea prea fragilă, dar totuşi să mi-o rup cu unghiile… Ochii mi-au secat şi mă dor la lumina monitorului; albul mai vindecă acest suflet trezit în noapte… mâna dreaptă a devenit albă, e mâna cu care am scris azi. Când degetele negre se strâng mâna alba scrie pe un petic de hartie:

“descompus sub razele lunii duc dorul unui val să mă ridice din scaun şi să mă arunce rechinilor, căluţilor de mare şi fructelor ce nu plutesc.”

Nu înţeleg rasismul mâinii drepte, mă doare să fiu diferit în culori… Pom cu măr verde, crud te laşi înainte de vreme… Fată cu ochii trişti, pleacă să nu te ating… dar lasă-mă să te gust în vis. În noapte, când şi îngerii mai dorm…

Şarpe viclean, nu ai fost un vis, iar veninul tău…
Pielea ta încă mă mai sperie; degeaba eşti alb… când nu vei mai scrie degetele-ţi vor fi negre în noaptea târzie.
O urmă şerpuită rămâne în nisipul fin… al minţii mele…

când picioarele tale îmi tulburau universul

Şi acum îmi amintesc un contopit gheţar de stele ce nu se văd de a ta apă tulbure….

Picioarele tale nu vor degera în vis ci ude se vor scurge prin mine când sunt preşul din baie.

Mă ascund în coji de alune să nu te văd dimineaţa când eşti goală.

Părul tău, o floare neînţeleasă printre atâtea forme fixe… Pereţii plâng după oglinda ta…

 

mintea unui om, o hârtie fără colţuri

în derivă

 

O muşcătură lipsă din banana proaspăt desfăcută. Un sărut furat din trupul de-abia atins… Şoapte sorbite în ceaţa dimineţii, trupuri vărsate în ceaşca fierbinte… Doare un deget ce-ţi numără firele de păr, să-ţi rupă un zâmbet din ochii trişti, lăsaţi în mare să se piardă…

… şi valuri să te-mbrace, să plutim de mână…

aveam nevoie de-o floare

Mormane de culori şi mirosuri interesante înşirate la colţ de stradă să-i vândă iubirii mele un poem boem şi-o floare Snickers. Pumnul de gunoi aducea a roze şi trandafir. De când s-au desfiinţat florăriile şi pubelele, s-a produs o metamorfoză şi romanţa a luat amploare. Acum copiii aurolaci se iubesc şi ei mai mult, cu gesturi tandre specifice mahalalei Bucureştiului de odinioară, în memoria gropii de gunoi. Iubita mea s-a bucurat de gunoiul cules de mine şi l-a pus imediat într-un coş, pe masă. Mirosul cojilor de banană şi aroma conservelor de peşte făceau de râs vechile crizanteme sau banalii trandafiri albi. Noul curent gunoier este în plin avânt, oameni de peste tot vin şi admiră fenomenul Bucureştiului fară flori, dar totuşi plin de gunoaie…

Mulţumesc piticu pentru articolul care m-a inspirat şi primarului sectorului 3, Liviu Negoiţă, care a avut geniala idee de a desfiinţa florile cu conceptul lor cu tot, mai puţin în primăverile ce-or să vină. Sper să avem toţi prilejul de a arunca o floare un gunoi pe stradă în cinstea ‘mnealui.

mâinile care apasă

Degetele formau o floare căreia îi rupeam petalele cu dinţii.

Mâinile se strâng în jurul capului, il comprimă până se pierde printre amprente…

Cafeaua cu aromă de mentă îmi limpezeşte ochiul adormit…

loto 6/49 stricat

46, 34, 45, 3, 19, 30

Şase bile electronice stricate pe un curcubeu de televiziune. Strălucesc pe dinafară dar sunt mere viermuite, stricate de un popor bolnăvicios după avuţie… Norocul e pe interes şi de ochii frumoşi ai credulilor, eu la ce pot să mai sper? Lozul în plic să-mi cumpere o pâine. Ziua de duminică a devenit necredinţa fortunei, speranţa orbului care votează.

Suntem la mila lor, cerşind şi dreptul la noroc. Politic vorbind, numai şase-s norocoase, restul demisia…

Ştiam că nu se va caştiga nici acum, Loto nu mai e un număr norocos pentru cel ce joacă, a devenit o serie de statistici săptămânale cu încasări şi profituri. Marketing ce injectează speranţe unui popor lipsit de ele.

Dacă nu ai ce să faci cu banii pe care nu o să-i cheltui niciodată poţi să-ţi imaginezi. Încă mai poţi să faci asta…

minţi uscate

… Şi iar sângele se întăreşte la soare, precum laptele din frigider… Cu buzelele tale mai puţin moi să mă zgârii de-aş putea… Câinele e undeva pe autostradă, mai uscat cu un lătrat de mânie.

Regreţi că ai fost un fulger prins în palmă şi te-am strâns până ai înseninat…

Minţi uscate cer un deşert în ploaia ce nu se mai opreşte.

Mă topesc sub un apocalipticălduros“salut” .